joi, 4 aprilie 2013

Meditatie

 de Andrei Ciupu

În serile senine, când luna se arată
Din vălurile nopţii, cu chipul străveziu,
Ţesând pe-a Terrei faţă o pânză fermecată
Din raze de lumină şi-al Saharei pustiu,

Când toată lumea doarme, visând ziua de mâine
Şi vreun Grivei mai latră dup`un întârziat,
Cu ochii-n depărtare eu mă gândesc la tine
Şi-aş vrea să-ţi aud glasul ce-odat m-a mângâiat.

Când cerul se aprinde de-al făcliilor stele
Şi nici o şoaptă nu-i să le-nspăimânte,
Aş vrea să îţi văd chipul, luceafăr printre ele
S-aud privighetori ce au venit sa-ţi cânte.

Să-ţi simt mâna uşoară că îmi dezmiardă părul
Şi răsuflarea-ţi caldă şi zâmbetul de zână
Şi pasu-ţi de mătase cum se îndepărtează
Şi glasul tău cel tainic să-mi spună:
                                   „Noapte buna!”.

vineri, 15 februarie 2013

Ai apărut…

de Andrei Ciupu

Ai apărut în gena dimineţii
Ca o icoană sfântă din altar
Şi-ai încălzit, zâmbind, tumultul vieţii
Şi spinii zilelor de rece-amar.

Te-ai întrupat din soarele de vară
Ca să veghezi cu raza ta de foc
Ca viaţa mea să nu fie-amară
Şi vesel să ne pară straniul joc.

Ţi-ai închinat a zilelor durere
Ca anii mei sa fie flori
Şi-ai alungat a viselor plăcere
Să nu cunosc chinul şi nici nori.

M-ai dat din viaţa ta ce-a fost mai bun.
Şi glasul tău m-a însoţit mereu
M-ai luminat al nopţii veşnic drum
Şi-ai sfărâmat în cale-mi orice greu.

Ai apărut în geana dimineţii
Ca pasărea ce zboară spre zenit
Şi-ai destrămat eternul fum al ceţii.
Călăuzindu-mă spre infinit.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Chipul fiintei iubite

de Andrei Ciupu

Îți văd chipul:
păr negru de tăciune
frunte senină de înțelepciune,
buze arzânde de iubire
ochii măriți de uimire,
flacără-aprinsă-n privire
Îți văd chipul:
inimă de aur în piept
cuget adânc şi-nțelept
cântec pe strune de liră
flori de-ametist pe-a ta gură
zâmbet sinistru ce miră.
Îți văd chipul:
ziua şi noaptea,
în somn sau cu ochii deschişi
Îți văd chipul:
în cer, pe pământ şi pe ape
devenind… eternitate.